Branza de capra
Telemea de capră

Povestea Pui de Drag – o afacere de familie care produce lactate de capră

2 minutes, 52 seconds Read

“Suntem o familie cu o fermă de capre albe, cinci angajați de mare încredere și un cățel năstrușnic, din comuna Bălțați.”

Cum a început povestea?

“Aventura noastră a început în 2012, când am plecat să muncim, ca mulți alți români, în Italia. Speram la o viață mai bună. Acolo am văzut pentru prima dată familii care moșteneau, de generații, câte o fermă de animale. Înțelegând ce tradiție au și cum reușeau ei să facă agricultură, deși solul de acolo nu era atât de fertil precum al nostru, ne-am întrebat:

De ce noi nu putem face la fel?”

“Un an mai târziu, am decis să ne întoarcem acasă și să ne apucăm de agricultură. Am început cu câteva hectare de teren și un tractor. La început, parcă nimeni nu ne dădea nicio șansă. Și nu ne-a fost ușor. Până la urmă am reușit să arendăm teren, să ne cumpărăm utilaje și, pentru scurt timp, am încercat să avem și câteva văcuțe. Când au apărut copilașii, dorințele și prioritățile noastre s-au schimbat. Negăsind ușor prin împrejurimi nici lapte, nici brânză făcute în condițiile pe care ni le-am fi dorit, am decis să cumpărăm noi niște căprițe. După foarte multă documentare, am ales patru surate din rasa SAANEN, de la un crescător în vârstă care le scria poezii.”

Așa am descoperit cu adevărat gustul laptelui și al brânzei de capră. Ne-am îndrăgostit foarte repede de ele. Am realizat că trebuie să cumpărăm mai multe și că vrem să producem brânză și alte delicii sănătoase din lapte de capră.

Prima dată am început să vindem rudelor, amicilor, apoi alți doritori au început să apară. Încurajați de faptul că produsele noastre aveau succes, am investit și mai mult. Azi avem 140 de capre adulte și lucrăm în jur de 80 de hectare de teren, cultivat cu lucernă, iarbă, porumb, orz, grâu și floarea soarelui.”

„pui de lele, pui de drac”

Numele nostru e o expresie anume creată ca o formă duioasă de manifestare verbală a afecțiunii față de un copil, o făptură gingașă sau ceva simpatic, care indică și o manieră sănătoasă, nouă, în care putem îmbunătăți aspectele care nu ne fac cinste, din trecut, cum sunt apelativele ”pui de lele/pui de drac”.

În profunzime, vrem să transmitem faptul că acest brand încurajează mângâierile și vorbele de alint de la părinți către copii, alături de celelalte aspecte esențiale azi în dezvoltare (alimentația sănătoasă, grija pentru curățenie sau educația împrietenirii cu natura). Și nu numai! Vrem să fim o afacere care iubește să se poarte frumos cu pământul, cu plantele, cu animalele, cu angajații, cu clienții, cu partenerii și cu orice interacționează.”

Produsele Pui de Drag se regăsesc și în magazinul nostru online și cu mare bucurie dorim să împărtășim povestea lor pentru a fi dusă mai departe-n lume!

Contribuie și tu la visul PUI DE DRAG, intră pe shop și alege lactate de capră!

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *